StartGroup înseamnă încredere,
angajament și parteneriate
pe termen lung

Alătură-te acum echipei START!

Dacă ești interesat de un loc de muncă în care să îți pui în valoare competențele și experiența și să înveți de la cei mai buni, într-un mediu profesional și dinamic, aplică chiar acum!

Coordonator zonal Moldova – Bacău / Vrancea

Colegul pe care îl căutăm trebuie să fie o persoană organizată și activă. Acesta va fi responsabil de coordonarea activității benzinăriilor din zona desemnată, precum și de dezvoltarea portofoliului de clienți.

Candidatul ideal:

– minim 2 ani experiență în vânzări și/sau coordonare de echipe,
– cunoașterea pieței zonale de carburanți și a potențialului de consum din zona arondată,
– bune cunoștinte de operare PC,
– abilități de lucru/comunicare, orientare spre client și spre soluționarea diverselor situații apărute,
– disponibilitate pentru deplasări frecvente și capacitate de efort susținut,
– bun organizator, cu inițiativă și capacitate de învățare rapidă;

Descrierea jobului:

– coordonează activitatea benzinăriilor din zona desemnată,
– contribuie la dezvoltarea portofoliului de clienți și creșterea vânzărilor pe stație,
– este responsabil de implementarea standardului de operare a stației,
– face verificări operaționale,
– se ocupă de procesele de recrutare și instruire personal,
– este responsabil de îndeplinirea planului de vânzări, prin 2 directii: atragere de clienți noi și asigurare standard de operare,
– efectuează controale periodice în stații (inventare, verificarea respectării procedurilor de lucru, a promovării corespunzătoare a campaniilor de marketing),
– asigură interfața în colaborarea cu autoritățile locale și organele de control,
– monitorizează vânzările și propune/adoptă măsuri pentru creșterea acestora,
– asigură recrutarea, instruirea, evaluarea și coordonarea lucrătorilor comerciali din benzinării;

Management Trainee Program

Căutăm tineri inteligenți, cu inițiativă și energie, care vor să aibă un start bun în carieră, într-un mediu competitiv în care să se afirme și să crească profesional.

Alătură-te nouă dacă:
– ești proaspăt absolvent sau ai mai puțin de 2 ani experiență;
– ai studii tehnice sau economice;
– ești curios, perseverent și deschis pentru a învăța lucruri noi;
– proactivitatea este unul dintre principalele tale atuuri;
– ai bune abilități de comunicare si capacitate de analiza si sinteza
– îți place să călătorești.

Operator benzinărie Baia Mare / Sibiu / Reșița

Noul nostru coleg trebuie să fie o persoană activă, căreia îi place să interacționeze cu clienții, care are inițiativă și este un bun organizator. Cunoștințele medii de operare PC, capacitatea de învățare rapidă și spiritul de echipă reprezintă alte atuuri pentru care ne dorim să devii colegul nostru.

Responsabilități:

  • deservirea clienților la pompă
  • vânzarea de carburanți și produse în magazin
  • lucrul cu sistemul fiscal de gestiune, încasarea contravalorii tranzacțiilor prin diverse modalități de plată
  • recepția carburanților și a produselor de magazin
  • aranjarea produselor în magazin
  • întreținerea stației

Dispecer suport operațional București

Căutăm o persoană dinamică, atentă la detalii, cu atenție concentrată și distributivă, căreia îi place să lucreze în echipă, e comunicativă și proactivă, dornică să învețe rapid lucruri noi cu privire la modul de monitorizare și operare a unei rețele de benzinării.

Reponsabilități:

  • monitorizează funcționarea corectă a echipamentelor din cadrul statiei și anunță imediat eventualele disfunctionalități
  • monitorizează derularea activităților din interiorul și exteriorul stației
  • oferă suport lucrătorilor comerciali din stație cu privire la modul de operare al acesteia
  • oferă suport în generarea de rapoarte, centralizarea și introducerea de date.

 

Activitățile se desfășoară în cadrul unei companii în dezvoltare, oferind multiple posibilități de creștere profesională și promovare.

  • Accepted file types: pdf, doc, docx.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Nu ai găsit un post potrivit pentru tine între cele disponibile, dar crezi că ai face treabă bună în echipa noastră? Lasă-ne aici CV-ul și datele tale. Te vom contacta în cazul în care considerăm că ești persoana de care avem nevoie.

  • Accepted file types: pdf, doc, docx.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.
Abonează-te la newsletter

Vrei să fii primul care află despre proiectele noastre? Introdu adresa ta de e-mail în câmpul de mai jos!

START Group social media

Urmărește-ne pe rețelele de socializare și fii mereu la curent cu noile noastre proiecte!